| English |  Français |  Ελληνικά |  Русский |  Deutsch |  فارسی |  עברית |  العربية |  Română | 

Informaţii despre Larnaca

Larnaca este cel mai vechi oraş din Cipru şi a fost iniţial cunoscut sub numele de Kition sau Kittium. Legenda spune că prima aşezare la faţa locului a fost întemeiată de nepotul lui Noe, Khittim. Spre deosebire de celelalte oraşe vechi din Cipru, care au fost abandonate de locuitorii acestora, din momentul întemeierii sale acum 6.000 ani, Larnaca a existat şi există în continuare în acelaşi loc. Aflându-se la intersecţia dintre mai multe civilizaţii din vremurile timpurii ale istoriei, Larnaca a atras mulţi vizitatori. Unii dintre aceştia au venit ca colonişti, alţii ca şi comercianţi, iar restul ca invadatori, cuceritori sau turişti. Greci, perşi, egipteni, romani, bizantini, franci, veneţieni, turci, britanici, iar astăzi peste trei milioane de călători şi turişti intră în Cipru, prin aeroport, port şi prin portul de ambarcaţiuni.

Oraşul Kition a fost înfiinţat de grecii micenieni în secolul al 13-lea î.Hr. şi a beneficiat de dubla poziţie a unui port bogat şi a unui important centru al comerţului cu cupru. Vestigii din acea perioadă, excavate în ultimii ani, pot fi văzute în zidurile sale ciclopice şi în templele miceniene. Portul fortificat care a fost păstrat foarte bine şi şantierele navale sunt dintr-o perioadă ulterioară. Larnaca este locul în care s-a născut filozoful stoic Zenon care a predat la Atena, în secolul 4 î.Hr. Perioada bizantină din Larnaca are o foarte mare importanţă. În urma acestei perioade au rămas multe monumente interesante, printre acestea numărându-se Biserica Sfântului Lazăr din secolul al IX-lea. Oraşul şi-a recâştigat echilibrul în timpul ocupaţiei otomane, când a devenit centrul diplomatic şi comercial al Ciprului. Aici au debarcat britanicii în anul 1879 când au început dominaţia asupra insulei, care a durat până în anul 1960. Istoria recentă a oraşului urmează dezvoltarea foarte rapidă a întregii ţări. În anul 1973, populaţia din Larnaca se ridica la 22.000 de locuitori.

În anul 1974, Turcia a invadat Republica Cipru, iar armata turcă a strămutat cu forţa aproximativ 200.000 de greco-ciprioţi, locuitorii săi din partea de nord. Larnaca a primit peste 40.000 refugiaţi, triplându-şi foarte rapid populaţia; în prezent, acest oraş numără peste 65.000 de locuitori.


Lordos Beach Hotel Lordos Golden Hotels Lordos Beach Hotel
copyrights of the goldenbay beach hotel 2010